Dovezile tulburătoare care pot complica ANCHETA în cazul crimei de la Timișoara. Mirel ar fi premeditat măcelul din dormitor

Dovezile tulburătoare care pot complica ANCHETA în cazul crimei de la Timișoara. Mirel ar fi premeditat măcelul din dormitor
Publicat: 27/03/2024, 07:00
Actualizat: 27/03/2024, 11:08

Criminaliștii care au făcut cercetarea la fața locului în cazul crimei oribile de la Timișoara, unde o studentă la medicină în vârstă de numai 21 de ani a fost ucisă cu bestialitate de presupusul ei iubit, au descoperit un element care lasă de înțeles că fapta ar fi fost premeditată. Tânărul, student la rândul lui, ar fi folosit mănuși de latex.

Prietenă cu sora criminalului, Andreea Mihaela Morega obișnuia să frecventeze apartamentul din Timișoara al acesteia. De aceea, vineri, când a fost descoperit cadavrul victimei, prietena acesteia a crezut că doarme, cu toate că i s-a părut suspect faptul că, la ușa dormitorului, clanța era ruptă. Pentru că a bătut la ușă, iar aceasta nu a răspuns, tânăra i-a dat telefon, însă aparatul era închis. Ca urmare, ajutată de o verișoară, a deblocat ușa cu un desfăcător pentru sticle.

Andreea era întinsă pe pat, cu fața în sus, motiv pentru care, într-o primă fază, cele două fete chiar au crezut că doarme. Abia după câteva minute, cele două au observat că ceva nu este în regulă, iar când s-au apropiat de ea au constatat că este plină de sânge.

Potrivit referatului cu propunere de arestate preventivă întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, polițiștii criminaliști care au făcut cercetarea la fața locului au descoperit, într-un rucsac abandonat în grabă, lângă o cutie cu dezinfectant, două cuțite, unul cu lama de 13 centimetri și unul mai mic, lung de 9 centimetri, două perechi de mănuși din latex pline de sânge și un șervețel murdar de sânge, la rândul lui.

Ucigașul a rupt cuțitul în trupul victimei

În plus, procurorii au consemnat în documentul citat că mânerul cuțitului mai scurt, care era din material plastic, era rupt. Audiat de anchetatori, Mirel Liviu Dragomir, care este principalul suspect, a recunoscut că mânerul s-a rupt în timp ce-și înjunghia victima în mod repetat, motiv pentru care l-a abandonat și a continuat s-o taie cu celălalt cuțit, care avea mânerul din lemn.

Acesta a mărturisit că avea o relație de iubire cu victima, iar crima s-a produs pe fondul geloziei, însă martorii audiați de procurori au menționat că Andreea era doar prietenă cu sora ucigașului și nu avea niciun fel de relație amoroasă cu fratele ei, însă că băiatul ar fi dezvoltat o obsesie bolnăvicioasă.

CITIȚI ȘI:

Rudele fostei ”Miss Boboc” UCISE la Timișoara, despre tânărul suspectat că a omorât-o: Nu credem că era iubitul ei. Era o fată foarte cuminte

El este Mirel, studentul la Medicină și Teologie care și-ar fi UCIS iubita, din gelozie / Andreea avea doar 21 de ani și visa să devină medic

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani, care a sfârșit ucisă de iubitul cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Stăpânii de pisici sau câini au interzis. Sunt amenzi uriașe pentru toți proprietarii
Vine ciclonul. Ploi, vijelii și grindină
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
„Am interzis orice remarcă despre ei când sunt și eu de față” Cum a reușit...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
×